Pășeam sigură pe mine, deși mă dureau picioarele, mă întrebam cât mai am de mers și oare de ce am dat drumul taxiului. Dress for the dream job are reguli stricte când lucrezi ca model așa că Eva a avut grijă să ne reamintească tuturor că tocurile nu sunt „opționale” la acest casting. Și iată-mă: pe un drum ca vai de el, printre camioane și muncitori care și-ar fi făcut poveste cu mine. Purtam jeanși skinny, buclele ample ieseau în evidență răsfirate pe cămașa semitransparentă, pantofi înalți de culoare rosie și căutam sediul Lee Cooper.
La parter, cu un zâmbet larg, mă aștepta Smiley. Nu mai contează că era din carton, ci doar că era acolo. M-a pufnit râsul văzându-l singur pe hol așa că l-am făcut protagonistul unei ședințe foto ad-hoc. Prietenele mele primeau rând pe rând pozele trăznite, în timp ce eu uitasem „scopul și durata vizitei”. Băi Smiley, băi…Când am ajuns la etaj și m-am prezentat toata lumea își stăpânea cu greu râsul. Mi-am dat seama că parterul era monitorizat și am început să râd cu poftă din nou.
– Bună! Eu sunt Fica. Vin de la agenția One Models. / – A, da, da! Bună! Eu sunt Iulia. Ce pantofi frumoși ai…
Da, încă o dată pantofii nu au trecut neobservați. În curând suna iar Eva: Ai luat castingul…
*
La ora 5:00 a.m alarma și-a făcut datoria. Era una dintre acele dimineți în care te strecori cu greu din pat și tot ce ți-e dat să vezi pe geam sunt oameni cu umbrele și o vreme mohorâtă. Uneori nici nu e nevoie de atâta efort: sunetul picăturilor de ploaie funcționează ca un descântec străvechi, așa că nu îți rămâne decât să oprești alarma, să te întorci pe partea cealaltă și să îl cuprinzi pe cel iubit în timp ce îți reiei visul. Am reușit cu chin, cu vai, să mă trezesc și să mă prezint la locul întâlnirii cu echipa. Rând pe rând ne-am adunat, pe jumătate adormiți, pe jumătate înghețați. Drumul spre locație a durat mai bine de o oră: am dormit tot timpul. La ora 10:00 vremea nu dădea semne bune. Data shootingului se schimbase de atâte ori, tocmai pentru ca era nevoie de soare, dar încă nu aveam noroc. Ciprian Strugariu, fotograful nostru, instala luminile și glumea că își pune mănuși. Marian dormea pe o canapea cu halatul peste haine, iar noi (celelalte modele) ne încurajam unii pe ceilalți în speranța că se va încălzi mai ales apa din piscina în care trebuia neapărat să intrăm.
*
Emana atâta energie pozitivă încât nu îmi puteam lua ochii de la ea. As fi vrut să intervin și să îi dau replică la tot ce povestea, mai ales că eram printre puținii care nu aveau nevoie de povestea întreagă pentru a știi la ce/la cine se referă, dar nu vroiam să o întrerup. Despre postările ironice ale unor bloggerițe autohtone, despre nebunia cu Florin Dobre la Paris, despre fashion week-uri experimentate pe propria piele sau despre modul în care o viață se poate schimba peste noapte dacă îți urmezi pasiunea, povestea nestingherită. De mult timp nu am mai auzit un discurs atât de bine argumentat și, totuși, atât de natural, fără să fie părtinitor. Era unul dintre cei trei makers – adică special guest al campaniei. Eu mă pregăteam să pozez în costum de baie și tremuram de frig în timp ce mi se retușa machiajul. A insistat să iau halatul ei și așa am făcut eu cunoștință cu Dana Păun de la thecolorstalker.com
*
După prânz am început să pozăm toți. Vântul bătea atât de puternic încât eram nevoită să îmi țin mâna în păr la toate cadrele. Ne mișcam încet deoarce pantofii erau cu două numere mai mici, machiajul trebuia refăcut constant, ochii ne lăcrimau de la vânt și atmosfera era tensionată din cauza gândului că vom intra în apa rece. Până la urmă echipa s-a răzgândit și nici nu ne-am dat seama cum a trecut ziua. Ultimul cadru s-a făcut când întunericul se lăsase, iar acasă am ajuns înainte de miezul nopții. Singurul lucru pe care l-am putut mânca a fost o supă fierbine și am adormit fericită știind că mâine e o nouă zi, iar ceasul nu sună la cinci.
Styling – Iulia Claudia Dumitru / Photos: Ciprian Strugariu
