The List for Good Girls

Am asistat la atâtea faze penibile în malluri, în ultima perioadă, încât am decis să fac această postare în urma unui sondaj de opinie printre prietenele mele. Daca te duci în mall, inevitabil, vei vedea baieții în două ipostaze:
– încercând să țină pasul cu iubitele lor, cărând  ‘nșpe plase, scârbiți de pantofi, rochii și alte nimicuri femeiesti, gata să lase totul baltă și să fugă cât văd cu ochii
sau
– în grupuri mici căutând derutați  un cadou care să fie pe placul “alesei”, sfârșind cu “lasă că e bine și așa!”
M-am gândit că nimic nu se va schimba dacă stăm și râdem între noi, povestind despre cât de ușor este să iei un cadou potrivit; informația trebuie să ajungă la ei. Asa ca iată câteva idei în urma discuțiilor.
image1
Unu:  Inainte să cumperi un cadou trebuie (tobe, vă rog) – să te uiți bine la ea (buuuf! you didn’t see that coming, ha?). Pur și simplu uită-te la ea.
– dacă prietena ta pare că e mereu în drum spre sala de sport, cu haine care nu se lipesc de ea (nu știi cum ar arăta goală înainte să o dezbraci) – atunci stilul ei e sport/casual.
– dacă iubita ta arată “ca scoasă din cutie” mai mereu, poartă haine extravagante sau mulate pe corp, care îți dau impresia că puteți merge oricând într-un club atunci stilul ei este sexy- glamour.
– dacă ai senzația că prietena ta este mereu ieșită de la o conferintă, iar pe tine te vede in pauza dintre două negocieri, atunci stilul ei este business.
– dacă o vezi din cap până în picioare îmbrăcată în negru, cu jacheta de piele și o dunga de creion negru la ochi – atunci e o badass și ai dat de dracu’.
Vânzătoarele te vor întreba cum e prietena ta ca să știe să te ghideze spre zone cu produse basic, night, young, office s.a.
Doi: nu te gandi “daca nu o să-i placă?”. Nici nu da un cadou cu textul “Sper să îți placă.” Inainte de toate un cadou este un gest de apreciere. Iar ei o să îi placă pentru că te iubește și va fi de la tine – dăm cadourilor valoare sentimentală, that’s just how we roll! Așa că al doilea sfat: fără frică!
A) Victoria’s Secrets – land of fantasy
Dacă ai identificat categoria din care prietena ta face parte atunci poate alegi un halat: fie unul din mătase – senzual și prețios (Jolidon, Triumph, Victoria’s Secret), fie unul pufos și călduros (H&M, Victoria’s Secret). Nu uita pentru ce categorie faci cumpărături.
image2
Primul e sexy și face parte din articolele esențiale pentru cochetaria feminină. Fiecare fată merită sa aibă așa ceva. O sa te feliciti pentru achizitie cand o sa il poarte. Al doilea este o necesitate – chiar dacă nu o s-o dea pe spate ca ceva sexy, o să te trezești cu mesaje ca “Este atât de călduros, parcă ai fi aici și m-ai ține tu în brațe”. Nu te teme să cumperi lenjerie. Dar ferește-te de forme preconfigurate – sutiene si body-uri. Ia articole ca baby-dolls, neglijeuri.O sa le aprecieze în primul rând pentru că va fi un indiciu a ceea ce tu consideri sexy. Că poate ea poartă dantela, iar ție îți place să o vezi în boxeri și maiouri strâmte de bumbac. It’s a win-win situation.
image3
image4
image
Sexy poate insemna ceva diferit pentru fiecare:
image5
2) Sephora – land of magic
Femeile nu au niciodată destule farduri. Niciodată. Ai ințeles? Niciodată. (Nici creme, nici parfumuri, dar asta e alta discutie). Nu ai cum să dai greș cu magazinul Sephora. Au truse de machiaj uimitoare care explică, pas cu pas, ce trebuie să facem ca să arătăm minunat pentru voi. Nu suntem make-up artiști, deși ne machiem în fiecare zi, și fiecăreia ne-ar placea (si ne-ar prinde bine) așa ceva. Poate pentru voi denumiri ca “nude absolute matte” și “nude absolute shimmering” nu transmit prea mult. Pentru noi pot fi denumirile unor pași esențiali dintr-un ritual care ne face mare plăcere.
P.s: The Secret to No Make-up Make-up Kit – da, lookul ala natural care va da pe spate e doar un alt tip de machiaj. Stop dreaming, guys!
image6
3) Cărturești – Wonderland
Dacă prietena ta e o smart cookie, întotdeauna cu replică și o părere pertinentă despre orice, dacă mereu are “ceva dulce” la ea și o carte pe noptieră, dacă întotdeauna bei cel mai bun ceai la ea acasă – atunci Cărturești e destinația ta. Nu porni cu gândul “habar n-am care e autorul ei preferat”. Dacă este o cititoare pasionată atunci trebuie doar să mergi la raftul cu noutati. Sau alege memoriile/jurnalul unei mari personalități. Adaugă și o ciocolată din același magazin – poate una cu sare și petale de levanțică (tu auzi cum suna?!). Sau poate o cutie cu ceai. Sau o cană cu un mesaj draguț. Albume cu artă, căști, jurnale sau agende pentru office, cărți audio, lumanari cu arome din Rai, jocuri și tot ce îți trece prin cap! Combină câteva produse- Tadaaa. It’s perfect! She’s gonna love it.
image7
4) Zara – land of safety
Dacă e pretențioasă și ai senzația că nu te poți prezenta cu “orice”,  am decis că există un articol din acest magazin cu care nu poți da greș: o pereche de manuși. Piele. Negre. Sunt utile și se potrivesc multor stiluri. Nu este un cadou foarte scump și te plasează într-o zonă ok. Nu cumpara coliere masive sau alte gablonțuri daca ea poartă doar pietre prețioase. Nu cumpara ceasuri sport pentru fetele glamour sau ceasuri elegante pentru cele sporty. Ține mereu minte categoria din care ea face parte.
image8
5) Spa – Land of pleasure
Este cadoul perfect. Când le-am întrebat pe prietenele mele cum s-ar simți să aibă parte de un masaj facial, o manichiură sau chiar un masaj, am avut parte de un “daaaaaaaaa” la unison. Este genul de experiență care trebuie împărtășită. Nu te sfii sa îți acorzi și ție această plăcere. Mergeți la masaj împreună sau alege și tu un serviciu care ți se potrivește. Nu e nimic “gay” în asta… Și pielea ta are nevoie de îngrijire.
image9
6) The World – land of “anything could happen”
Pregătește o excursie, dar nu îi spune și ei despre asta decât cu o zi înainte. Anunt-o doar să își facă bagajul pentru perioada pe care ai ales-o și dă-i indicii modeste ce să împacheteze (haine casual/ haine fancy? haine groase/haine subtiri?) ca să nu ia un bagaj imens (girls do that). Du-o la Sighișoara, la Sibiu sau Viena. La Praga. La Budapesta. Munchen. Târgurile de Crăciun sunt un adevarat spectacol, iar unele au o tradiție de peste 700 de ani. Să ajungi la Viena costă cât un drum la Bucuresti cu masina (mă raportez la Cluj). Creează amintiri.
image10
Ia două bilete la Teatru. La Opera. La un concert. Perioada sărbătorilor e plină de evenimente – te asigur că are haine pe care abia așteaptă să le poarte la “o ocazie deosebită” și pentru care a dat o sumă absurdă. Creează ocazia. Du și flori/ trimite-i. Go big or go home!! Ia o duzina, 21, 57 dacă îți permite buzunarul. Las-o fără cuvinte. Dar nu lua un buchet de la florăreasa de la colț, cu un trandafir, două garoafe și ceva verdeață. You ain’t gonna get some, dude. Fă-ți prietena să fie mândră de valoarea pe care i-o arăți că o are în ochii tăi și ea se va revanșa pentru gesturile tale. Ce zici să le trimiți într-o cutie?
P.s: Când ai gafat – buchetul e pe masura gafei 😉
image11
Poate ți-am dat idei costisitoare. Poate nu vezi “meaning-ul“, poate nu ești dispus să dai atâția bănuți. Bun. Atunci de ce nu cauți poza de la prima escapadă la mare, prima aniversare sau un moment care înseamnă ceva special pentru amandoi. La ce telefoane avem acum sunt sigură ca există o poză care asteaptă să fie printată. Ia o ramă de la Zara Home sau H&M Home și te asigur că o să îi furi un zambet de fiecare dată când o să își amintească. Suntem nostalgice. E un gest mai mult decât frumos.
image12
Nu ai nevoie de nicio sărbătoare sau pretext “oficial” ca să îi duci o cutie de macaroons. Decât să îi duci un trandafir mai bine ia cinci macaroons. Să îți spun ce o să se întâmple: în primul rând va avea un șoc – de unde până unde ți-a venit ideea să cumperi macaroons? Nu o cutie cu bomboane de ciocolata, ci fucking macaroons. Dupa aceea cadoul tău va ajunge pe toate rețelele de socializare, pozat din toate unghiurile – you “awesome boyfriend” – 100 de puncte. Dupa cateva crize de constiinta – va topi patru bucati si una o s-o imparta cu tine 😀 Sau nu. Cam spre “nu”. Buy this shit, man! E “dulce” – si la propriu, si la figurat 😀
image14
Dacă, totuși, vrei sa mergi ” la sigur”, atunci găsește un pretext precum : “- Am nevoie de o cămașă pentru Sărbători. Poți să vii cu mine ca să mă ajuți sa o aleg?”. Va fi încântată să știe că ai nevoie și ții cont de părerea ei. Insă, cu siguranță, va vedea ceva prin vitrine și va scapa un “-Oh, ce îmi plac pantofii aceștia / haina X / chestia Y”  sau “-Vai, câtă nevoie am de o noua…. tigaie” :)) Glumesc. Trebuie doar sa fii pe faza si vei afla ce isi doreste si, in functie de bugetul tau, sa faci alegerea potrivita. Spor, guys, și nu uitați: evitați weekendul dacă mergeți la cumparaturi! Now go out there and make your lady happy!
Thanks, girls, for the inspiration: Ingrid, Rădu, Ale, Lavi, Manu si Ralu. Wish I could buy u everything! Lots of love!

10 Comments

Leave a Reply to Adriana Rus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *