Bridal 2014 by Otilia Brailoiu Atelier

R. ar putea să organizeze o nuntă de la A la Z oricând. În fiecare vară are cel puțin zece nunți la care e invitată să participe și mereu trebuie să pregatească un film pentru careva, să facă un candy bar sau mai știu eu ce. Este prietena mea din copilărie și datorită felului ei aparte de a privi legătura dintre doi oameni eu încă mai cred în și-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

cats_b(foto Mircea Netea)

Recunosc că nu prea am făcut exerciții de imaginație legate de nunta mea (știu doar cum vreau inelul de logodnă și verigheta), dar pe a ei deja parca am trăit-o deja, de la atâtea dezbateri. R. își dorește o rochie de mireasă princess și după îndelungi discuții, în care am încercat să o determin să își schimbe opțiunea, mi-a închis gura cu o replică pe care n-am să o uit niciodată: Este singura ocazie pe care eu o am ca să îmbrac o rochie de acest gen, fără să par ridicolă. Avea perfectă dreptate (you always have, R.). Rochiile de prințesă sunt motivul numărul unu pentru care visăm să ne căsătorim încă de când suntem mici și aflăm de Făt Frumos. Eu m-am obișnuit cu volume mari și am uitat cât de mult mi-a plăcut prima rochie cu trenă kilometrică sau cu atâta tulle de abia mă mai vedeam. Ador defilările și de-a lungul timpului am avut parte de suficiente rochii de mireasă ca să știu, prin eliminare, ce aș purta (sau nu) ca să îmi împlinesc propriul basm. Din cutia cu amintiri:

page_colaj_bridesVorbind despre rochii de mireasă – de curând am avut plăcerea să particip la prima prezentare a Otiliei Brăiloiu, un nume care are șanse mari să devină concurență serioasă în peisajul creatorilor/brandurilor producătoare de rochii de mireasă. Datorită faptului că am fost unul dintre modelele pe care au făcut fittingul am studiat atent peste 15 rochii (încercam să reconstitui emisiunea Say ”yes” to the dress) și am văzut: rochii extrem de minuțios lucrate, broderii, mărgele de nisip și flori realizate din diferite texturi care dau prețiozitate fiecărui articol. Strălucești în așa ceva – la propriu. Aveam impresia ca unele rochii sunt bijuterii. Am văzut și câteva decoltee adânci. Destul de îndrăzneță mireasa – mă gândeam eu – care ar alege așa ceva. Însă nimic vulgar, ci doar clavicule și sâni pe care se așeza frumos dantelă. Da – muuuultă dantelă franțuzească pentru cele care dantela este plăcerea lor vinovată și ar purta oricând, oricât.

cats_3(foto Bogdan Manea)

Dacă citești rândurile acestea și ești viitoare mireasă atunci te poți orienta spre Otilia Brăiloiu Atelier in cazul în care îți plac rochiile cu aer vintage sau cele cu linii minimaliste, moderne. Te asigur ca toate cele pe care le-am probat ofereau foarte multă libertate de mișcare (!!) și o ținută elegantă. Una dintre cele două rochii pe care le-am prezentat:

otilia_1_remus_nicolaescu

(Foto Remus Nicolaescu – a cărui zi de naștere a fost chiar în seara prezentării. Cin, cin, Remus! )

Aștept cu interes urmatoarele colecții, având în vedere că directorul artistic din spatele evenimentului și a campaniei este Alin Gălățescu, cel care a reușit să aducă și să păstreze în atenția publicului atâția designeri talentați care au avut nevoie doar de o șansă ca să se facă auziți, văzuți și, în special, purtați. Some backstage pics to see more and feel the vibe 😀

colaj_otilia_backstage

(foto Vali Bărbulescu, Remus Nicolaescu, Bogdan Manea)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *