Arabian Days & Nights

Prietenia, ca şi oamenii, comes in all shapes and sizes. Uneori asta nu ne convine prea tare pentru că, la fel ca în cazul poveştilor de dragoste, fiecare are un portret ideal al prietenului adevărat, are un şablon pe care l-a creat în timp şi pe care îl tot suprapune peste oamenii pe care îi întâlneşte – poate, poate se întâmplă un perfect match. Dacă am învăţat ceva despre prietenie până acum e faptul că hard times reveal true friends. Some are diamonds, some are dust. Aşadar, deşi te-ar putea mira alegerea, dacă mi s-ar cere să caracterizez în două cuvinte călătoria mea prin Emirate… acestea ar fi despre prietenie. Am susţinut mereu (şi am să o fac în continuare) că dacă vrei să cunoşti un om cu adevărat – trebuie să locuieşti cu el. Simt că am trăit în 15 zile experienţe cât pentru un an. Am început în forţă, mi-am exersat constant îndelunga răbdare şi m-am bucurat de tot ce am văzut, deşi câteodată eram atât de obosită de frumuseţe, încât aş fi preferat să dorm 2 zile non stop. Noroc cu Lil, veşnica mea coechipieră, care este exact genul de om de care eu am avut întotdeauna nevoie – cu iniţiativă, că apoi fac eu lucruile să se întâmple. Aşa că, mereu cu un braţ de broşuri după ea şi o grămadă de idei, am funcţionat iar împreună ca mecanismul unui ceas – e suficient să înceapă mişcarea o rotiţă. Căldură mare, mon cher! – based on a true story. În timp ce de acasă mi se comunicau temperaturi cu minus în faţă, eu muream deshidratată, la plajă. I hate winter. Români? Peste tot. Chiar peste tot. În primele zile i-am invidiat că se bucură de atâta soare şi bunăstare, dar după ce m-am obişnuit cu moneda lor (1 dirham are aproximativ aceeaşi valoare cu 1 ron) şi mersul lucrurilor… am zis că tot mai bine e la mine acasă. Fără băutură pe toate gardurile (cred că asta e prima dramă a românului ajuns în Emirate), în Dubai sunt zgârie nori lângă zgârie nori şi apoi, brusc, kilometrii întregi de deşert şi macarale. Nu prea poţi să faci mare lucru fără bani în Emirate, dar nici sumele necesare nu sunt un capăt de lume. Să numeri noi experienţe în loc de bancnote… de nepreţuit – era sloganul Mastercard de pe o revistă din avion. Cam acesta a fost principiul pe care am funcţionat cu cele 3 crazy ladies care mi-erau aproape: ne-am cheltuit banii pe tururi cu Big Bus-uri şi pe mici ambarcaţiuni (mai mult decât modeste) care ne-au făcut să redefinim prietenia dintre noi datorită alegerilor nu tocmai uşoare pe care am avut de le făcut constant: am văzut delfinii în habitatul lor natural (Musandam Peninsula rocks), ne-am jucat cu ei în captivitate (Dolphin Bay, Atlantis), am întâlnit cămilele prin deşert, am vizitat vechile locuinţe ale beduinilor şi am dat peste o mulţime de capre super simpatice (în Khasab), am trecut şi pe la fortăreţe ( în Fujairah), am decis că (dacă ne străduim un pic) reuşim să dansăm mai bine din buric decât ce am văzut pe acolo, am bifat şi o cursă în safari, ne-am tatuat câte o mână cu henna – în timp ce cu cealaltă mâncam falafel, am simţit pe pielea noastră ce înseamnă să porţi o abaya (la Moscheea şeicului Zayed din Abu Dhabi) ş.a. Ne-am certat şi ne-am împăcat de zeci de ori, aşa cum e de aşteptat când pui 4 fete total diferite împreună pentru o perioadă mai lungă de timp, dar am fost mai unite ca niciodată când situaţia ne-a cerut-o. Nici nu bifasem „înotat cu delfinii” că deja îmi venea să mă arunc în alt avion şi să cobor doar în Bali (next on my wish list – ride an elephant). Şi Amsterdam – neapărat. Am un fix. Şi dor de ducă. Here are some of my fav pics taken by my friends, with our phones: 

Thank u, Lil, for being such an amazing friend, head to toe lady, my teammate, roommate and brave human being! I learned so much since I met you! #grateful #love #ohlavache :))