Bărbații se feresc să umble în gențile femeilor – cel puțin cei din viața mea. Însă, eu cred că ar trebui să se ferească și de dulapuri – nu de alta, dar printre primele lucruri pe care le-ar observa ar fi cât suntem de risipitoare, iar ”Iubire, nu știu cu ce să mă îmbrac!” ar fi fraza care ar declanșa război în paradisul conjugal, deoarece s-ar întreba serios dacă vrem să îi înnebunim, dacă suntem oarbe sau dacă pur și simplu ne batem joc de ei. Eu am două dulapuri, unul lângă altul, în care îmi țin hainele. Pe unul l-am numit ”Scandal” – pentru că am numeroase rochii foarte provocatoare sau piese statement (nici eu nu știu când o să le port pe unele, dar sunt cu adevarat showstoppers), iar pe unul ”Hobo” – în care țin 500 de tricouri albe, blugi si ceea ce numesc ”special finds” pe care le gasesc prin thrift stores-urile din orașul meu natal. Faza e că întotdeauna aleg să port aceleași chestii (white T-shirt, blue jeans – călătoresc mult, sunt obligata să mă îmbrac comod), de aceea Ingrid aude mereu fraza ”oamenii o să creadă că nu am haine!”. Dintre toate nebuniile pe care le-am putut înghesui în dulapuri, o rochie neagră lungă, care se leagă la gât cu o fundă – semnată Smaranda Almășan – și un blazer negru multifuncțional de la Veronica Frișan sunt preferatele mele. Ambele piese le-am primit după ce am făcut campaniile și țin la ele pentru că au valoare sentimentală.
Vedeta acestei postări este blazerul multifuncțional de la Veronica, pe care îl dăruiește săptămâna aceasta printr-un GIVEAWAY! Tot ce aveți de făcut este să intrați pe pagina oficială Veronica Frișan Clothing și să dați share la filmulețul în care vă arată Zece moduri în care poți să porți un blazer – atenție: share-ul trebuie să fie public, iar câștigătorul va fi anunțat pe 29 mai.
Eu am un blazer din cea mai recentă colecție a ei, dar din linia pentru bărbați. L-am pus pe mine, deși nu îl pozam eu și am zis că nu îl mai dau jos. Felul în care cade materialul, mânecile transparente, faptul că e nevoie de foarte puține aranjări ca să fie de fiecare dată altfel e ceea ce îl face indispensabil. Eu port cardiganul cu precadăre în următoarele 6 feluri:
1) Everyday look – așa arată blazerul fără niciun accesoriu, fără nicio prindere:
2) Când te plictisești și îl vrei mai scurt sau pur și simplu ca să îți protejezi spatele de frig poți să îl prinzi pe o parte cu un nod simplu:
3)Se poate transforma foarte usor într-o rochie sexy printr-o simplă suprapunere a celor două părți și cu ajutorul unei curele. Îmi plac picioarele mele, așa că am grijă să fac o crăpătură pe laterală, în timp ce marchez talia cu o curea, însă poate rămâne petrecută complet și e un little black dress decent:
4) Același procedeu l-am repetat, cu diferența că am înfășurat o dată complet pe lângă mine partea stângă a blazerului, peste partea dreaptă. A rezultat o rochie asimetrică super sexy!
5) Unul dintre lookurile mele preferate se poate vedea în prima poza din această postare: am purtat blazerul cu spatele în față și a rezultat un top cu spate gol!
6) Tot purtat invers poate rezulta o rochie scurta în față și cu spate gol. Depinde de fiecare care e zona de confort și cât vrea să arate din corp!
Ești doar la câteva clickuri distanță de acest blazer – așa că nu uita să participi și să te bucuri de cel puțin 10 ținute datorită unui singur articol vestimentar.
Thank you, Anca Cheregi (Studio 29), for the lovely photos and to Veronica – for my blazer!
P.s: Blogul a primit hainuțe noi și el, datorită echipei minunate care m-a ajutat să îmi concretizez ideile: Studio 29 – Anca Cheregi si Bogdan Pop! Hope you love the new look 😀