Unpredictable

Dacă cineva mi-ar cere să îmi descriu viața în câteva cuvinte, în fruntea listei, aș pune imprevizibilă. Mă îngrozesc întrebările de genul unde te vezi peste cinci ani? pentru că viața mi-a demonstrat, de atâtea ori, că nu ai cum să anticipezi ce ocazii extraordinare ți se pot ivi în viață, indiferent câte think/dream big ai postate pe pereții camerei sau ai rețelelor de socializare. Dacă mai ai și inspirația să te urci în trenurile alea despre care bătrânii spun că trec doar o dată… sky is the limit. Și uite așa am ajuns eu să nu mai îmi fac planuri care depășesc săptămâna în curs, deoarece știu că dacă telefonul sună – am plecat. Are și stilul meu de viață un farmec aparte, sunt perfect conștientă, iar carpe diem n-ar avea nevoie de prea multe explicații dacă mi-ar apărea undeva pe corp, peste noapte, sub forma unui tatuaj. Dar, te-aș întreba – crezi că doar eu sunt călătoare cu normă întreagă? Oare nu suntem toți? Gândește-te bine: putem să ne plănuim un an întreg până la cele mai mici detalii, dar dacă boala lovește – e totul în zadar. Așa că atât tu, cât și eu, în fiecare dimineață când ne trezim, primim câte o nouă șansă ca să ne facem călătoria printre încercări și provocări … memorabilă, iar ceea ce ne diferențiază sunt investițiile pe care le facem cu șansele oferite.

Cu o săptămână înainte să facem aceste poze, un tânăr florist a murit. O mare parte din comunitatea modei a fost în doliu. Încă o dată am văzut cum oamenii lăudau realizările unui defunct și îi promovau activitatea. Mi-am amintit de cazul Dianei cu Vanilie care, atunci când a murit subit, a generat același tip de comportament în comunitatea despre care vorbesc. Întotdeauna m-am întrebat de ce este nevoie de un eveniment tragic ca să ne aducă în atenție câte un personaj valoros. Diana și Darius au făcut reverențe fără voia lor și au părăsit scena înainte să își primească aplauzele cuvenite. Așa se face că, în urma acestui eveniment, a sentimentelor și gândurilor care m-au copleșit atunci (în special cel legat de faptul că ne mințim crezând că avem mult timp la dispoziție pe acest pământ) nu m-am putut vedea îmbrăcată decât într-o ținută all black. După sedința foto din acea zi am încălcat obiceiurile casei și nu am mers cu Anca să luăm cina în oraș. Am rămas singură în parcul de lângă Arenă și pentru zece minute am stat pe loc: pur și simplu nu am știut ce să fac. Mă amuză când mă gândesc, mai ales că eu nu am parte de asemenea momente, dar atunci eram extrem de dezorientată. Nu știam dacă să aștept un taxi, dacă să chem unul, dacă să mai stau în parc, dacă să mă grăbesc spre casă. Dintr-o dată, în fața mea, s-a ivit un grup de prieteni, însoțiți de Yvan Rodic a.k.a Face Hunter, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de street style din lume. Se plimba – prin Cluj, ziua în amiaza mare. În mai puțin de zece minute făceam iar poze, de această dată pentru blogul lui și plănuiam un mic itinerariu pentru restul zilei. După acest episod am râs singură de multe ori și m-am gândit că it was meant to be – poate aș fi mers de zeci de ori la săptămânile modei și tot nu i-aș fi atras atenția, chiar dacă aș fi vrut. Un prieten îmi spune și în ziua de astăzi că nu îi vine să creadă cum am apărut dintre copaci, gata de poze. Cum eu nu cred deloc în coincidențe mi-a fost clar că D-zeu a orchestrat cu multă măiestrie această întâlnire, la fel cum aranjează, într-un mod incredibil, atâtea lucruri din viața mea. De atunci mi-am pus sub Dream big un Be strong & have faith – în cazul meu parcă nu mai merge una fără cealaltă 😀

(photos by Anca Cheregi; outfit by Veronica Frișan)