Dacă ai fost vreodată fascinat(ă) de călătoriile în timp – să știi că nu trebuie să suspini gândindu-te că încă nu s-a inventat o mașinărie care să facă posibil acest lucru. Ai nevoie doar de un bilet de avion cu destinația Havana și vei experimenta pe propria piele ce înseamnă să ”trăiești în trecut!”, deoarece timpul aici s-a oprit în 1950.
Am ajuns în Havana, din Miami, intoxicată de art deco și combinația albastru deschis + gri. Cu efectele embargoului impus de USA am făcut cunoștință înainte să pun piciorul pe pământ cubanez: pe hartă Havana e la o aruncătură de băț față de Miami. În realitate, însă, nu existau zboruri directe, prin urmare Havana e la 7 ore distanță, un du-te/vino epuizant care implică și o escală în Panama. Odată ajunsă, am fost forțată de context să îmi amintesc tot ce auzisem în copilărie prin telenovele, deoarece, oriunde mergeam, lumea mi se adresa nonșalant în spaniolă, fără să țină cont de faptul că eu răspundeam în engleză. Al doilea lucru pe care l-am observat la cubanezi este faptul că sunt foarte transparenți și expresivi: le poți citi imediat pe față atât dezgustul cât și încântarea, nepăsarea sau entuziasmul, plictiseala sau lăcomia. Termenul ”diplomație” este străin prin părțile acestea, indiferent că miroși sau nu a bani. Pentru că iubitul meu, înainte să plec de acasă, mi-a spus, cu o ușoară ironie, că urmează să văd lumea dintr-un glob de sticlă (replică pe care am înghițit-o greu, recunosc!) m-a determinat să îmi promit că, indiferent de compania în care am să mă aflu și de inevitabilele crize de timp, am să văd ce se ascunde dincolo de zonele turistice și tot ce înseamnă fashionable destination. Având în vedere că era să rămânem pe străzi, pentru că rezervările (confirmate, achitate și tot ce vrei) întregii mele echipe nu le recunoștea nimeni, că afară ploua și se îndoiau palmierii, că aveam acces limitat la internet și asta doar după un proces complicat – pot spune că prima impresie despre Havana a fost tare proastă. Însă orașul trebuie descoperit pe îndelete, nu judecat la prima vedere.
Am observat cum funcționa sistemul în timp ce așteptam (mult și bine) să mă conectez la internet. Totul firesc: un turist iese în fața hotelului și cere unuia dintre băieții de la intrare să cheme un taxi, pentru un tur sau pentru a ajunge în centru. Și aici începea șmecheria: băiatul nu făcea semn unei mașini dintre cele care stăteau puțin mai încolo de hotel, ci dădea un telefon. Veneau aceleași mașini pe care începusem să le cunosc după două zile. La întoarcerea din tur – 20 de pesos comerciali (CUC) taximetristul îi strecura băiatului care îl chemase – ”regalo” era de fapt un comision din încasări. Acum să îți explic: Havana este ca o femeie frumoasă – exotică și fermecătoare – dar care nu știe să aleagă. După Revoluția lui Castro, Cuba în loc să se orienteze spre USA, alege URSS-ul. Acest gest a tras un semnal de alarmă (datorită poziției strategice pe care o are pe hartă – ultimul lucru care le lipsea americanilor erau niște bombe via Cuba) și măsurile de precauție nu au întârziat să apară. Odată ce Castro ajunge la putere, Havana își pierde aerul glamour – dispare mafia, drogurile și cazinourile, dispar americanii care transformaseră Havana într-o destinație obligatorie de vacanță. Economia suferă o deteriorare majoră, din care nu își mai revine, deși s-au făcut eforturi considerabile. În Cuba turiștii folosesc astăzi pesos cubanezi convertibili (CUC), iar localnicii pesos naționali (CUP). 1 CUC = 1$. Pentru o cursă cu taxiul majoritatea șoferilor solicitau 15 CUC. Pentru mașinile clasice – puțin mai mult. Am rămas fără replică atunci când am aflat că salariul mediu al unui cubanez este undeva în jurul sumei de 15 CUC – îți imaginezi asta? Sărăcie mare. Acum mai imaginează-ți ceva: că nu poți să deții nimic ce vine din USA. Imaginează-ți lumea ta fără Starbucks, Coca Cola, KFC, fără atâtea branduri vestimentare, cosmetice, fără muzica lor. Gândește-te că o cămașă banală costă 30 CUC, iar tu câștigi 15, 20 pe lună. Cat, când și ce îți mai cumperi în detrimentul mâncării și a propriei supraviețuiri? Gândește-te că a avea o mașină în Havana este un privilegiu (majoritatea sunt moșteniri), ca să nu mai amintesc nimic despre mâncare sau fructe. Havana m-a făcut să mă gândesc la vorbele mamei mele (și probabil a tuturor părinților noștri) legate de regimul comunist: ”Nu se găsea nimic!”.
Cineva mi-a lăsat următorul comentariu pe Facebook:
Cât de frumos!! And old men playin chess near their houses, young ladies walking in their colorful dresses, kids running around and mothers yelling from the windows…what an inspiring place to be in!
Sună bine, nu-i așa? Doar că bătrânii nu joacă șah pe stradă, ci sunt ospătari în restaurante, chiar dacă au peste 60 de ani. E o imagine care n-are cum să nu-ți atingă inima, decât dacă ești din piatră. Femeile nu poartă rochii colorate, ci haine pe care noi le-am purta pe la sală, fiind conștiente de formele lor generoase despre care se vorbește în lume. N-am văzut copii decât o dată: jucau un fel de baseball cu niște bețe pe post de bâte, în fața școlii. După toate acestea – mă bucuram, alături de oamenii cu care lucram, de tot ce era mai bun în Havana: am băut primul meu pahar de daiquiri la Floridita (barul preferat al lui Hemingway). Și al doilea, după care m-am oprit din numărat. Am văzut toate showurile de cabaret din Havana (Tropicana este un must see!), m-am îndrăgostit de clădirea Teatrului, de mașini clasice precum Buick / Chevrolet / Plymouth / Caddilac și am rămas cu un gust dulce-amar din cauza contrastului izbitor dintre clasele sociale. Din Havana pleci recunoscător și pentru cele mai mici lucruri: că poți să savurezi câteva tipuri de Cola la orice colț de stradă, că în Romania e Wi-fi din belșug, că nu știm ce înseamnă să ai voie să pleci doar în două țări fără viză, să ne putem cumpăra orice mâncare și haine cu nemiluita etc. Havana te învață că ”diferit” nu înseamnă ”urât”, că ”pestriț” poate sta alături de ”uimitor”, că uneori merită să dai 5* pe 2 și că la drum trebuie să pornești în compania potrivită. Așa că luați pe cineva drag, cât de repede, și porniți spre Cuba – beți rom, cafea tare, vedeți ce înseamnă un trabuc Cohiba, plimbați-vă cu coconut taxi, cu cele mai frumoase mașini de epocă sau rătăciți-vă prin oraș. O să vedeți că, de fapt, amintirile frumoase nu costă mult în Havana. Eu m-aș întoarce oricând, însă doar cu o persoană iubită.