Gone with the music

What exciting times we`re living! – este gândul de care nu pot scăpa în timp ce pregătesc această postare. Și nu mai am răbdare – Festivalul Untold aduce la Cluj, din câte am înțeles, încă o dată populația Clujului. Va fi o nebunie frumoasă, un val de energie pură, de bucurie contagioasă! Oh, music and its superpowers! Ne transformăm în ”The world capital of night and magic!”. Pentru cei care nu ajung în Ardeal (heeeey! why don`t you?), săptămâna viitoare e Summer Well – ca să fie toată lumea fericită, ca toată lumea să se bucure de tot ce presupune un festival de muzică: emoția întâlnirii Dj-ului/trupei preferate, plăcerea de a împărți cu prietenii o băutură rece sau cu puțină mentă – cum fac eu, toate photo booth-urile care promit poze instant, oamenii noi pe care poți să îi cunoști și din simpli străini să devină a summer crush – plutește în aer promisiunea unor momente de neuitat și, pe scurt, a unor nopți în care muzica nu se va opri și toată lumea va dansa până la epuizare. BSB 5BSB 4

BSB 6

Adevărul e că, judecând după experiențele cu Electric Castle pe care le-am avut până acum, aș putea spune că nu prea am avut noroc de vreme bună și toate minunățiile pe care le-am cumpărat, din timp, pentru astfel de evenimente, au sfârșit abandonate în dulap, deoarece obsesia mea pentru alb, rochii maxi vaporoase, franjuri până la pământ – nu mergeau deloc în combinație cu ”noroi&ploaie”. Cât ghinion, câtă supărare pentru toată lumea: but we made it work. Cu pelerine, cizme de cauciuc, cu layere și layere! După două zile gri, la Cluj a revenit soarele și în mai puțin de 24 de ore începe oficial veselia: I am ready! [insert gong sound here] BSB 10 BSB 9

BSB 8

La BSB am ajuns din cauza liniei BSB Jeans – sunt brandul meu preferat în ceea ce privește denimul. Mă leagă de echipa lor o poveste frumoasă, de la începutul carierei mele de model, când le intram pe mână și mă făceau să mă simt cea mai frumoasă fată din lume. Designul modern și calitatea merg mână în mână, așa că m-am dus cu gândul să fac investiții, pentru că #smartshopping și pentru că există viață după festivalurile de muzică, așa că nici nu se punea problema să nu scot maximul de purtări raportat la suma plătită. Am ales o pereche de shorts destrămați cu talie înaltă (fac picioarele să pară atât de lungi, sunt un must!) și o jachetă de denim pe care am de gând să o port până o rup și încă un pic după aceea. Am fost încântată să văd că BSB nu a folosit petice multicolore – sinceră să fiu trendul acesta m-a lăsat rece. Și de aici încolo am luat-o razna: vesta cu franjuri era atât de fină și de ușoară încât nu puteam să o las, niciodată nu am suficiente tricouri albe și cel mai înfiorător gând – Fica, ce porți dacă plouă? Așa că am adăugat și o salopetă which, by the way, I love! Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, cum s-ar spune, dar măcar nu am mustrări de conștiință pentru că am certitudinea că pot mixa piesele în lookurile mele de day by day, nu doar în festival looks. Totuși – accesoriul din păr se va întoarce la locul lui – adică va fi o curea, nu voi umbla pe străzile Clujului  cu penele fâlfâind după mine 😀

BSB 3 BSB 2

Sper că și voi v-ați pregătit ținutele pentru festival! Abia aștept să văd postările din acest weekend. Îmi place ce se întâmplă în social media în timpul festivalurilor – parcă toată lumea e mai optimistă. Ne vedem la Cluj Arena, da?

Toate articolele vestimentare se găsesc la magazinele BSB, linia BSB Jeans

Photos by Anca Cheregi 

(P.S: Yes – I still had the braces on 😀 )

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *