În urmă cu o săptămână, la prima ora a dimineții, am instalat stenderul cu tricourile din campania #RoFashionGivesBack la Galeria de Stil. Eram oarecum copleșită de emoții deoarece îmi doream din tot sufletul să se vândă produsele și să pot dona o sumă consistentă Asociației de Nevăzători din Cluj, cei de care legasem proiectul încă de la prima idee. S-au luat trei designeri – Ingrid Teodosiu, Alexandra Ivașcu (Hungry Hearts Project) și Veronica Frișan – au creat fiecare un tip de tricou, iar cei de la La Donna s-au ocupat de realizarea lor. Unde intervin eu? De la găsit materiale până la print / laser cut, etichete și promovare – I did it all! Ia materialul, du-l la tipare. Ia fețele de tricou, du-le la print. Fă o campanie de imagine, gândește niște etichete… Îți povestesc situația ca să înțelegi că era vital să găsesc o platformă care să ofere vizibilitate proiectului și o oarecare garanție că voi vinde din start, chiar dacă aveam un plan B în minte, în cazul în care nu aș fi epuizat stocul. Așa am ales Galeria de Stil care a sprijinit cu brațele deschise această campanie caritabilă și împreună am reușit să o facem să fie sold out. După 2300 ron strânși, două zile de stat printre haine, 16 ore în care am povestit non stop cu oameni, cu designeri – a fost totul ca o lecție de marketing direct pentru mine. Și am să îți spun ce am învățat după aceste două evenimente care, în aparență, seamănă – doar e aceeași locație și despre haine. Însă nu e chiar așa – iată de ce:
Una dintre întrebările cu care oamenii i-au bombardat pe designeri a fost: Vii și la Half is free? – sperând să găsească același produs, dar mai ieftin. Chiar dacă au fost designeri care au participat la ambele târguri, ei nu pot să facă reduceri de 50% la colecțiile acestui sezon, ci doar la produsele din sezoanele trecute, rămase pe stoc!
Prin urmare, la Galeria de Stil vii cu ideea că o să faci o investiție într-o piesă vestimentară, iar la Half is Free vii ca să vânezi un chilipir.
O altă diferență destul de mare este fluxul de oameni. În timp ce Galeria percepe o taxă de intrare (10 ron), Half is Free are intrarea gratuită. Acest aspect, cumulat și cu farmecul incontestabil al Andreei Esca – atrage o grămadă de oameni care mai mult vin să vadă despre ce este vorba, decât setați pe cumpărături. Am făcut câte un live video de la fiecare eveniment (le găsești pe pagina mea – click aici) și poți trage concluzii și din ele. E ca duminica la mall: o aglomerație care mie îmi taie orice elan și mă obosește peste măsură. Partea bună la Half is Free este că brandurile & designerii aduc foarte multe produse. Partea proastă este că trebuie să te lupți puțin ca să ajungi la ele. Dacă la Galerie poți să stai să te uiți la produs linistitã, să vorbești cu designerul ca să modifici produsul în cazul în care vrei mai lung/mai scurt/o altă culoare, la Half is Free – what you see is what you get & you`d better think fast.
La Galeria de Stil:
(Sursa foto: Transilvaniareporter.ro )
Comparând ce am văzut la fata locului și susținută de live-urile pe care le-am făcut, cred cu tărie că Half is Free este ideal să îl vizitezi pentru accesorii – branduri precum Papucei (care au produse în serie limitată, realizate manual), Iutta (genți și pantofi), Exclusives.ro (bocanci), Atelier Eclat Pekin (bijuterii) – chiar au tăiat prețurile la jumătate și aveau oferte bune la produse din piele. Oferta de accesorii a fost mai restrânsă la Galeria de Stil, iar branduri precum Iutta au venit cu același tip de produse și la un târg, și la celălalt. Sfatul meu ar fi să studiați selecția de designeri atât de la un eveniment, cât și de la celălalt, să le comparați și să vă gândiți dinainte cam ce ați avea nevoie, astfel o să reușiți să faceți cea mai fericită achiziție. De asemenea, la Galeria de Stil merita să vii pentru designerii clujeni, iar la Half is Free pentru branduri cu care clujenii se întâlnesc doar în mediul online – ca PNK Casual, BonBijou, Concept a Trois, Atelier Eclat Pekin, Papucei, AER, Exclusives.ro ș.a
În concluzie cred că ”sau” din titlu trebuie înlocuit cu ”și”. După cum am explicat, fiecare târg are părțile lui bune pentru care merită vizitat. Cu atâtea evenimente dedicate modei, la Cluj, este clar că lucrurile se pun în mișcare și în Ardeal. Aș vrea să închei cu o mențiune foarte importantă: chiar dacă anumite emisiuni au popularizat termenul de ”cârpe”, ca sinonim cu hainele, aș vrea să vă rog să nu gândiți așa. Datorită faptului că îmi împart casa cu un designer și a episodului cu #RoFashionGivesBack – văd zi de zi (și am experimentat pe pielea mea) ce înseamnă să creezi o piesă de la A la Z, cât suflet/investiții/drumuri presupune. Nu vă uitați cu scârbă la haine, nu folosiți expresii ca ”e prea ieftină pentru mine”, nu îi trântiți designerului hainele pe jos sau nu i le trântiți în brațe spunându-i să vă aștepte cu ele la cabină – genul acesta de atitudine nu face cinste nimănui și deși oferta designerilor este largă, stilul nu vi-l poate oferi nimeni!
Ne vedem la următoarele târguri – sunt fata aia nebună care umblă cu un telefon în mână și vorbește singură 😀
Love,
Fica
Buna! Eu nu am ajuns, dar vad ce am pierdut :)! Oare stii ce designer este in poza cu doamna cu geaca albastra si geanta roz? Vad acolo ceva ce imi place 🙂
Hello, Alexandra! Standul care ti-a atras atentia este al Dianei Antohi – o gasesti pe Facebook,fie pe contul personal, fie pe pagina oficiala cu acelasi nume. E una dintre preferatele mele – da o fuga pana la showroomul ei – e ceva de vis <3
Multumesc mult! M-am uitat acum si sunt foarte frumoase hainele ei. Sigur ii voi face o vizita!