Când eram mai mică, trebuia să aștept până venea cineva din USA ca să mai pun mâna și eu pe o cremă de la Victoria`s Secret, pentru că nu se găseau nicăieri. Timpul a trecut și o viză pentru America a mai schimbat povestea mea. Însă, ca și lui Moromete, cuvântul ”beneficiu” mi-a ajuns în vocabular și am preferat mai apoi să plătesc pentru efectul unui produs de îngrijire, nu pentru imaginea și numele scris pe o cutie. Picture perfect nu se aplică pentru ceea ce pun pe piele și, implicit, ajunge în sângele meu în proporție de 60%. Let that sink in for a moment… După dezamăgirea pe care am avut-o legată de materialele din numeroasele articole Victoria`s Secrets pe care le-am avut de la ei, a venit rândul și cremelor/body splash-urilor pe care le-am folosit, cu preponderență Love Spell & Amber Romance (unde mai adaugi faptul că nu sunt cruelty free). Pusă pe căutări (cause I`ve got a body care routine goin` on) am dat de The Body Shop în Viena. Citisem un articol despre Anita Roddick cum a început afacerea cu zece produse, atrăgând clienții prin mirosul de căpșuni și vanilie din fața magazinului ei, în miezul iernii. S-a prins povestea aceasta de sufletul meu și la întâlnirea cu brandul am reacționat achiziționând aproape toată linia Moringa (mirosul seamănă foarte mult cu o floare care în România crește pe garduri – Palma Maicii Domnului – și pe care eu îl asociez cu divinitatea și tot ce e mai frumos pe lume). Din ziua aceea am fost fan declarat.
Pentru că mi-am cheltuit jumătate din onorariu în magazinul din Viena, după MQ Fashion Week, vestea că The Body Shop ajunge la Cluj nu m-a bulversat, deși, în alte condiții, m-ar fi extaziat. Nu am ajuns la inaugurarea oficială, însă, când m-am întors la Cluj, prima oprire a fost la ei ca să văd noutățile și am adăugat încă un body mist colecției mele, pe lângă cele cu extract de cocos și moringa. English Dawn Gardenia este extrem de fresh, floral fără să fie înecăcios, perfect pentru a fi purtat zi de zi. Îmi plac mirosurile dulci – florale, iar aceste splash-uri le mixez cu unturile de corp din linia lor. Folosite pe pielea curată și caldă, seara, după o baie lungă – sunt ceva magic. Hidratează intens, iar dimineața când mă trezesc și dau pătura la o parte – mă surprinde plăcut mirosul de cocos sau de moringa. Heaven – I tell you!
The Essentials: Am început cu unt+body mist și apoi am trecut încet, încet și la alte tipuri de produse. Un mare favorit de-al meu este Wild Argan Oil The Radiant Oil , într-o formulă cu pulverizator. Pe lângă faptul că miroase divin, este nelipsit din geanta mea de gym, datorită faptului că se aplică ușor și intră în piele repede, așa că sunt gata de plecare în câteva mișcari. Tot din seria essentials este și crema de mâini: mirosul de cocos m-a ajutat să îmi creez obiceiul de a folosi constant crema (mă încarc cu mirosul de cocos până masez mâinile și mă binedispun) iar rezultatele nu au întârziat să apară mai ales în ceea ce privește cuticulele. Trucul cu ”miroase bine, deci îl folosim des” l-am aplicat și în ceea ce priveste balsamul de buze – alegerea mea este cel cu aromă de pepene verde. Teoretic ar trebui să dea o nuanță rozulie buzelor, însă nuanța este imperceptibilă. Toate cele trei produse hidratează din plin și au contribuit astfel la crearea unor obiceiuri benefice.
Încântată de efectele benefice pe care le-au avut produsele dedicate îngrijirii corpului, am decis să îmi încerc norocul cu cele dedicate tenului. Am ales o emulsie hidratantă, cu SPF 30, dar și o cremă pentru conturul ochilor, din linia cu Vitamina E. Emulsia o folosesc atunci când nu port machiaj în timpul zilei și lasă pielea foarte fină, ușor strălucitoare. O aplic prin mișcări circulare se absoarbe foarte rapid în piele deoarece are o textură lejeră. Crema dedicată conturului ochilor ar trebui să reducă cearcănele – însă acest lucru nu se prea întâmplă în cazul meu. Sunt tipul de produse a căror efect se observă în timp, iar faptul că am un ten impecabil se datorează, prin urmare, într-o măsură și lor pentru că fac parte din ritualul meu de îngrijire zilnică.
Unul dintre produsele care m-a dezamăgit este Moisture Foundation SPF15 – un fond de ten hidratant care asigură o acoperire mică. Mi-am dorit o alternativă pentru fondul de ten stick Ultra HD de la Make-up Forever pe care îl foloseam și într-adevăr Moisture Foundation este în cealaltă extremă: însă acel SPF15 mă face să aleg ca un glob, adică strălucesc de parcă aș fi pus un tub de iluminator pe toată fața. Not the look I was looking for – prin urmare am ajuns să îl evit. Așadar, la prima strigare, cred că este evident că sunt și voi rămâne un mare fan The Body Shop, în ceea ce privește produsele de îngrijire corporală, dar sunt sceptică în legătură cu produsele cosmetice. Oare ce ar trebui să încerc în continuare de la ei? – oricine merită o a doua șansă, nu?
Voi ați încercat produsele lor? Ce vă place și ce v-a dezamăgit? Mi-ar plăcea să știu, mai ales că sunt client fidel de-al lor.
O săptămână frumoasă tuturor și nu uitați că sunt la câteva click-uri distanță, fie pe Instagram: @ficaa_balancan , fie pe Facebook: Fica Bălăncan.
Love,
Fica
Eu am cumparat in decurs de o luna toata gama pentru ten Oil of Life, crema de ochi, ser, crema hidratanta de zi si de noapte. Am un ten mixt cu tendinta de uscare iarna. Sunt foarte incantata ele! Am genul de ten care arata hidratat numai daca beau 2l de apa pe zi, iar aceste produse ma ajuta foarte mult sa imi mentin un aspect catifelat si in zilele in care nu reusesc sa beau atata apa. In plus, zona din jurul ochilor este mult imbunatatita, dupa 3 saptamani de folosire a cremei de ochi. In magazin, mi-au spus ca aceste produse sunt dedicate persoanelor peste 35 ani, desi n-am gasit informatia asta nicaieri in prezentarea produselor :). Eu am 27 si imi fac mult bine.
Asa am inceput si eu: cu un body butter si m-am trezit ca am toata linia Moringa – din ce vad ca spune Iguanitza: e bestseller. Normal ca e – miroase a Rai! <3 Ah.
Multumesc ca ne-ai povestit despre gama Oil of Life. Ajung la concluzia ca I am a creature of habbit si tind sa ma intorc cu incapatanare la aceleasi linii. Am pus ochii pe OILS OF LIFE™ INTENSELY REVITALISING FACIAL OIL, iar la concetratul Drops of Youth visez de cand lumea si pamantul!
Thank you for the comment! Hugs!
Linia Moringa? Nu ma face ca ma urc acum in masina sa ma duc sa vad cum miroase :-)))… Legat de Oils of Life, am simtit ca serul de fata se absoarbe mai bine in piele daca e insotit de crema de fata. Initial, am avut pentru fata doar serul si era ok, hidrata pielea. Dar cand am adaugat si crema, s-a simtit o mare diferenta :-). Am pus si eu ochii pe Drops of Youth 🙂
Sa imi spui daca dai de ea si daca iti place. E o chestie de gust cu mirosurile florale, oricum! 😀
Nu mai stiu cand am facut eu cunostinta cu brandul TBS, insa m-au cucerit produsele lor. Si atat de tare m-am bucurat cand am aflat ca se deschide magazin si la Cluj.
Da, putem comanda online, dar e altfel cand mergi in magazin si vezi produsele alea si le mirosi.
Gama Moringa cred ca e bestseller la ei, mie imi place gama Smoky Poppy si Wild Argan Oil.
In ceea ce priveste produsele cosmetice TBS, ar trebui sa le mai dai o sansa. Eu sunt indragostita de fondul de ten Fresh Nude Foundation (lichid sau cushion), de curand au lansat si paletele de farduri Down To Earth, care sunt pigmentate, dar si rujurile mate in culori asa intense.
Hello, Miss!
Super happy sa vad niste recomandari de la tine, mai ales ca iti urmaresc videourile constant and I love them! Wild Argan Oil se numara si printre preferatele mele – momentan folosesc doar uleiul pe care l-am mentionat, insa am mai avut produse din aceasta linie.
Paletele Down To Earth nu au o cromatica pe gustul meu (un basic brown/ plain black si gri am deja intr-o gramada de palete). Dar o sa ma uit cu siguranta la rujuri, mai ales ca am vazut niste nuante superbe – #Obsessed.
Sending some love!
Eu trebuie sa port factor de protectie cat mai mare timp de UN AN INTREG. Nu am gasit inca fond de ten cu SPF 50, asa ca folosesc o baza sub fondul de ten… si cu toata pudra din lume, ai vazut ca stralucesc de nu-i adevarat :)) Si, incredibil, desi ma dau in vant dupa orice inseamna toiletries, mirosuri frumoase, creme si nebunii, nu am NIMIC de la The Body Shop! Le fac in weekend o vizita, obligatoriu. Fica made me do it :))
:)) You shine, baby, because you are the star of my life 😀 Si, in apararea mea, am mizat pe Sabon in ceea ce te priveste. Recunosti?