Romanian Fashion Gives Back #2

Într-o noapte, pe ruta Cluj – București, am împărțit cușeta cu un tânăr nevăzător. A fost o întâlnire care m-a marcat printr-un optimism dezarmant, cu o poveste despre un om care, indiferent de câte ori este înșelat sau batjocorit – tot mai crede că oamenii sunt, în fond, buni. Cumva nu am putut să îl uit și am spus, pe rețelele de socializare, povestea lui încheind cu ”cei care nu văd frumusețea lumii, ar trebui măcar să simtă bunătatea ei!”. Ce nu-mi dădeam seama era că acest status urma să îl transform, după un an, în sloganul primului episod al campaniei umanitare #RoFashionGivesBack – pe care am dedicat-o copiilor de la Asociația de Nevăzători din Cluj. M-au ajutat o mână de oameni și tot ce am atins cu gândul am obținut ulterior prin fapte. Încă mi se pare ireal cum toată lumea și-a pus talentul la muncă: Ingrid Teodosiu, Veronica Frișan și Alexandra Ivașcu (Hungry Hearts) au creat câte un tip de tricou pe care cei de la La Donna l-au realizat într-un număr limitat. Colecția a fost sold out în două zile datorită unei campanii de imagine creată de Anca Cheregi, pe care am implementat-o la Galeria de Stil – cu ajutorul Ancăi Gădălean.

img_9105img_9106

Nimic nu este întâmplător, așa se face că la Vienna Fashion Week am fost plecată cu fotografa Raluca Ciornea care se ocupă, printre altele, de Fundația ”Dă mai departe”. Aflând de #RoFashionGivesBack a început să îmi vorbească despre copiii din fundație și fiecare caz avea un ecou în sufletul meu. Așa că neștiind ce/cum/când, i-am spus că al doilea episod am să îl leg de acești copilași. Cadourile de Moș Nicolae mi s-au părut ocazia ideală – așa că i-am prezentat conceptul și am primit situația detaliată a patru familii cu care viața nu a fost prea generoasă. Dacă la primul episod m-au ajutat designerii clujeni, la cel de-al doilea mi s-au alăturat Alina Ceușan, Ioana Chișiu, Ioana Grama și Mădălina Merca, deoarece am vrut să implic cât mai multe ramuri ale modei românești, fiind un proiect colectiv.

Prin urmare – caut o cititoare/un cititor care să devină Ambasadorul lui Moș Nicolae alături de mine și care să mă însoțească la un late lunch exclusivist, pe data de 30 Noiembrie, la Motel Gilău. Locul de lângă mine este pus la vânzare (150 ron), iar suma se donează Fundației ”Dă mai departe”. Dacă îți dorești să contribui la bucuria unor suflețele cărora le pregătim o grămadă de surprize, dacă vrei să te bucuri de cel mai bun păstrăv din Cluj, de prosecco Mionetto din plin – toate într-o atmosferă de sărbătoare creată de către Florăria Magnolia & Din Vitrină: aștept mesajul tău fie printr-un comentariu, fie prin e-mail la fica_balancan@yahoo.com, până mâine la ora 18 😀 Dacă sunt mai multe înscrieri – voi alege prin tragere la sorți. Hai să ne cunoaștem și să ne facem o amintire frumoasă împreună. Dacă vreți să cunoașteți și să însoțiți una dintre bloggerițele menționate mai sus – stați cu ochii pe ele ca să vedeți când anunță evenimentul. Ioana Chișiu deja a lansat invitația – see it here 

Am pus tot sufletul meu în povestea aceasta și sunt sigură că va fi frumoasă: fii o parte din ea! Abia aștept să ne cunoaștem – până atunci mă găsești la Motel Gilău, asigurându-mă că totul iese perfect: meniul e stabilit, iar prosecco-ul mă duc să îl pun la rece 😀

Mionetto

Mulțumirile mele se duc către brandurile care s-au transformat în susținătorii evenimentului – Caramel, Anna Cori, Mosaics & Kurtmann, către echipa grozavă pe care o face Florăria Magnolia cu Din Vitrină, celor de la Motel Gilău și Mionetto Prosecco care au spus „Da” din prima clipă, dar, în special, celor doi spiriduși harnici care m-au ajutat să dau startul poveștii: Florina Sacară (ilustrația creată special pentru #RoFashionGivesBack) și Anca Cheregi (responsabilă pentru grafica proiectului).

All my love,

Fica

 

2 Comments

  • Cristina Ramona says:

    Ai un suflet atat de cald… iti doresc succes in toate planurile de viitor si sper ca acest proiect sa se desfasoare asa cum ti-ai propus! Sunt convinsa ca o sa gasesti o persoana cel putin la fel de minunata ca tine! O imbratisare straaansa si multi pupici!

Leave a Reply to Fica Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *