Viața cu aparat dentar

Povestea mea începe în primăvara anului trecut, când am primit oferta de la o clinică de top de a-mi pune fațete dentare în schimbul imaginilor before & after. Având în vedere că o singură fațetă costă 350 de Euro, oferta era de nerefuzat sau cel puțin așa li se părea celor din jurul meu. Totuși, pentru simplul fapt că e o intervenție populară și, în cazul meu, gratuită – nu a însemnat că era și ceea ce aveam nevoie. Mie îmi trebuia un tratament ortodontic, nu o intervenție estetică. Am refuzat oferta, însă, mai tare ca niciodată, m-am mobilizat și am început să pun bani deoparte pentru un aparat care nu se vede și se pune pe spatele dinților sau de tip Invisalign (vorbim de mii de Euro, nu de câteva milioane), dar mereu intervenea o cheltuială neprevăzută care mă dezechilibra.

În august, anul trecut, nu uit cât trăiesc, mușcând o felie de pepene rosu (da, pepene – nu pâine, măr, biscuiți crocanți sau alte minuni), îmi cade o coroană de la penultima măsea, de pe arcada superioara, stânga. Îți dau atâtea detalii ca să înțelegi exact procesul care urmează. A fost momentul în care am decis să îmi pun aparat clasic. Problema mea era un canin de pe partea respectivă care încăleca dintele de lângă. Îl poreclisem ”micul meu colț de rinocer”. Și apoi să mai crezi că viața cuiva e ușoară sau perfectă, după pozele pe care le vezi pe internet…Think again! Ca să i se facă loc acestui canin trebuia scos premolarul de lângă el – lucru pe care eu l-am refuzat vehement deoarece era un dinte perfect sănătos și nu puteam renunța la el. Prin urmare, faptul că acea coroană căzuse m-a făcut să mă întreb dacă nu pot renunța la măseaua respectivă (cât mai era din ea) ca să fac loc caninului – se putea, însă greu. Și așa începe povestea.

La sfârșitul lunii noiembrie, mi s-a extras măseaua problemă și mi s-a montat un arc metalic personalizat. Practic – un inel a fost montat pe ultima măsea de pe arcada superioară, un arc străbătea palatul gurii de la acest inel și se lega de ultima măsea din partea cealaltă, tot printr-un inel. Arăta fix ca litera Omega. Ca o potcoavă, altfel spus. O creație pe cinste pentru ca subsemnata să își poată continua activitatea în domeniul modei. Rând pe rând trei dinți urmau să fie mutați ca să facă loc caninului să coboare și incisivilor să se îndrepte. Aveam programate 6 luni pentru acest proces, 2 luni per dinte. Însă odată ce primul dinte a fost tras spre măsea, celălalt s-a deplasat natural și el. În 5 luni erau deja în poziția dorită, iar caninul coborâse de pe celălalt dinte și se alinia și el. Corpul nostru este un sistem extraordinar, iar mie deja nu-mi mai puteai șterge rânjetul de pe față. În aprilie se instalau brackets transparenți. Am pus cu groază mâna pe oglindă – mă așteptam să fiu Betty cea Urâtă, deoarece aveam senzația că mai am un rând de dinți. Însă nici nu se observau – trebuia să te uiți cu atenție când vorbeam, însă, repet, progresele pe care le vedeam cu ochiul liber deja mă făceau să râd cu gura până la urechi și, evident, atunci îți dădeai seama. Regret și acum că am așteptat atât și m-am subminat cu tot felul de gânduri negre legate de modul în care o să arăt și ce o să spună oamenii… SE VEDE FOARTE PUȚIN!

Fizionomia nu mi s-a schimbat aproape deloc în timp ce purtam aparatul (îl aveam în ambele poze de mai sus). Doar buza superioară a fost împinsă puțin înainte, din cauză că acoperea aparatul.

Doare?

Doare. Doare pentru că ești un organism viu și e firesc. Doare pentru că sunt niște nervi la mijloc și o presiune exterioară constantă. Primele trei zile sunt cele mai grele. Și acest gând mă consola mereu: 36 de ore dacă rezist – am scăpat. Elasticele – folosite ca să tragă dinții, se schimbă o dată la două săptămâni pentru că își pierd puterea. Așa că fix când mă obișnuiam cu noua poveste, mergeam să le mai strângă un pic. Afte – din plin, din cauza sârmelor. Aveam la răni… Glicerina boraxată cu anestezic a fost cea mai bună prietenă a mea (se folosește în cazul bebelușilor, când le ies dințișorii). La început vorbeam ușor pelticit și a fost nevoie de exercițiu ca să ajung la ritmul firesc. Uneori aveam impresia că o să-mi cadă dinții, la cât de tare mă dureau, însă progresele pe care le vedeam – erau incredibile și bucuria pe care mi-o aduceau făcea să merite prețul celor câteva ore de agonie. Odată ce mi-am pus aparatul și oamenii din jurul meu au putut să vadă cum merge, au prins și ei curaj, iar un prieten de-al meu e all in acum – cu brackets pe ambele arcade, iar altul își pune în curând. Obiceiurile alimentare se schimbă în bine. Am fost obligată să mănânc mai multe supe cremă, să beau shake-uri, să consum tot felul de produse care nu necesită să le mestec foarte tare ceea ce, sincer, nu a fost rău deloc. Toată lumea vorbește cu tristețe despre faptul că nu poți mușca din mere – acum serios – aia e pofta? Iei mărul, îl tai, îl mănânci. Însă am suspinat lung și des când a apărut porumbul fiert…

Durată: 

În zece luni am scos aparatul. Am depășit cu o lună termenul promis, dar acest lucru se datorează faptului că am călătorit mult și nu am fost întotdeauna la cabinet când trebuia (odată ce brackets-urile sunt puse – trebuie mers la 7 săptămâni la control; elasticele se schimbă o dată la două săptămâni – ele ajută dinții să ajungă dintr-un loc în altul, în timp ce bracket-ul acționează mai degrabă pe chestiuni de detaliu). Prietenele mele mi-au mărturisit acum că ele erau sceptice în privința termenului, dar nu au spus nimic ca să mă încurajeze. Durata poate fi estimată doar în urma unui control, pentru că fiecare organism este diferit. Eu am avut noroc pe toate planurile: un organism care să mă ajute, dinți care să se deplaseze repede și pe Mona – the lady that made the magic happen! M-am temut că nu o să lucrez în toată perioada, însă nu am avut probleme deloc. Am fost surprinsă neplăcut de câți oameni maturi m-au întrebat mirați: ”Nu e prea târziu pentru un aparat dentar?” – Nu e. Niciodată nu e. Unii nici nu îi spuneau ”aparat dentar”, ci ”chestia aia de pe dinți” – oh, the struggle… 

La consultații: când coborâse deja caninul de pe dintele de lângă el, cu aparatul montat, după ce a fost scos aparatul.

Costuri:

Probabil unul dintre cele mai mari impedimente legate de aparatul dentar este costul acestuia. Și nici nu mă mir – cu un salariu minim pe economie de 1250 de lei. Aparatul se poate pune în rate! Pe mine toată operațiunea m-a costat 2950 ron. Am început cu extracția măselei (150 ron), am dat avansul de 500 ron pentru aparat, iar după aceea trebuia să dau 200 ron o dată la două săptămâni, când mergeam să mi se schimbe elasticele. În decembrie deja achitasem suma, pentru că D-zeu a fost bun și mi-a dat suficiente joburi cât să acopăr și aparatul, și traiul de zi cu zi! 300 de ron a costat aparatul de contenție (fixă – în cazul meu; dispozitiv care împiedică dinții să se deplaseze odată ce aparatul se dă jos).

Unde și cine:

În urmă cu patru ani am cunoscut-o pe Mona. Oh, Mona… Oricum am să o descriu, tot nu o să surprind exact cât de minunată și haioasă e. Am ajuns la ea pentru că un stomatolog îmi închisese o plombă lăsând un pansament în ea – un an mai târziu, evident, treaba luase o întorsătură urâtă și mă durea capul de simțeam că mor. Dacă mai așteptam un pic nu era exclus… Așa că Mona mi-a salvat viața, iar cu interdicțiile ei legate de Cola (nu beau deloc sucuri acidulate de când o cunosc), cu învățăturile ei despre periajul corect (la Mona mergi, a doua oară, cu periuța, ca să înveți să îți cureți corect dinții), cu poveștile despre healthy eating și cu tot umorul din dotare, m-a făcut să o iubesc până la cer. Mă duc cu drag la stomatolog, pe scurt. Îmi tratează toți prietenii și ei o îndrăgesc la rândul lor: pentru că Mona e un personaj aparte și lumea ar avea nevoie de mai multi oameni ca ea to be a better place. Datorită ei eu am acest zâmbet acum – pentru că mi-a insuflat încredere și pentru că am avut certitudinea că înțelege cât de importantă e această schimbare: nu uita că eu îmi câștig pâinea, deocamdată, de pe urma modului în care arăt. Am vrut un aspect 100% natural și sunt foarte mulțumită de rezultat. Au fost șlefuiți foarte, foarte puțin dinții din față și caninul.

Pe Mona – adică pe doamna Aurora Borodi – o găsești la Dental Derma Art, pe strada Observatorului, nr. 136, Cluj Napoca. Această postare nu a fost sponsorizată în niciun fel, iar prețul pe care l-am plătit eu este valabil pentru oricine. Aceasta este povestea transformării mele, zece luni din viața mea în câteva rânduri. Dacă vrei mai multe informații despre tot acest proces sau datele de contact ale Monei – te rog să-mi lași un comentariu sau să-mi trimiți un mesaj și te asigur că am să îți răspund cât de repede pot! Sau dacă dai click pe numele cabinetului ajungi pe pagina ei și poți să îi scrii direct. Ți-aș recomanda să mergi să o cunoști – pe cuvânt că e speciala! Dacă te-ai gândit vreodată să îți pui aparat, dar din varii motive te-ai oprit – sunt aici ca să te încurajez să faci acest pas prin puterea exemplului personal și cu toate informațiile de care ai nevoie!

Dacă ai avut și tu aparat dentar – te rog povestește-mi despre experiența ta deoarece cine știe la cine ajunge postarea și poate reușim să motivăm pe cineva ca să își schimbe viața! M-am documentat destul de mult și eu înainte să fac acest pas.

I hope this post was useful! All my love,

Fica

Thank you, Anca Cheregi – for my first shooting with this big smile!

Wearing a Zara Dress & a Wheat Crown by Katerini Mou